Trei persoane au fost rănite, luni, într-un accident care a avut loc pe DN 1, pe raza localităţii prahovene Româneşti, şi în care au fost implicate patru autoturisme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, patru autoturisme au fost implicate într-un accident pe DN 1, în zona Popasului Româneşti, banda unu a sensului de mers Ploieşti-Bucureşti fiind restricţionată.

În cele patru maşini se aflau opt persoane, între care un minor de 12 ani, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae.

În urma coliziunii, trei persoane au fost rănite, respectiv o femeie de 57 de ani, un bărbat de 62 de ani şi un altul de 49 de ani.

Victimele au suferit o fractură de claviculă, traumatisme cranio-cerebrale minore şi traumatisme la nivelul şoldului şi al hemitoracelui drept, ele fiind preluate de ambulanţe şi transportate la spital.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.