Poliţiştii prahoveni care marţi au făcut descinderi în mai multe localităţi, la membri ai lumii interlope din două familii rivale, care luna trecută s-au bătut în stradă, în Ploieşti, au descoperit la aceştia bâte, săbii, topoare, macete, dar şi de arme de foc supuse autorizării. Anchetatorii au ridicat pentru a duce la audieri 16 persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Descinderile au avut loc, marţi dimineaţă, la adrese din Ploieşti şi din comunele Păuleşti şi Târgşoru Vechi, la persoane bănuite de tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi distrugere. 
 
Acestea sunt suspectate că, în noaptea de 20 spre 21 septembrie, în jurul orei 2.00, au tulburat grav ordinea şi liniştea publică, după ce s-au încăierat în stradă, în cartierul din zona de vest a Ploieştiului. Concret, membri a două familii s-au luat la bătaie într-un parc, folosind bâte, săbii, topoare, macete, dar şi de arme de foc, în scopul intimidării reciproce. În timpul scandalului, caroseria unui autoturism a fost distrusă.
 
De asemenea, în 25 septembrie, în jurul orei 6.00, membri ai aceloraşi familii s-ar fi întâlnit în zona centrală a municipiului Ploieşti, unde, cu ajutorul obiectelor contondente, ar fi distrus caroseria unui alt autoturism.
 
Marţi, 16 persoane, cu vârste între 18 şi 45 de ani, suspectate că au participat la scandalul de luna trecută au fost duse la sediul Poliţiei pentru audieri.
 
În urma celor 16 percheziţii care au avut loc marţi, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, patru pistoale neletale supuse autorizării şi un pistol de tip air soft, mai multe cuţite, macete, săbii, topoare, dar şi alte obiecte folosite la activitatea infracţională.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.