Prahova: Femeie cu arsuri la faţă şi la mâini, în urma exploziei unei butelii/ Intervin pompierii/ Victima, conştientă, este asistată medical la faţa locului

Prahova: Femeie cu arsuri la faţă şi la mâini, în urma exploziei unei butelii/ Intervin pompierii/ Victima, conştientă, este asistată medical la faţa locului

O femeie de 45 de ani, dintr-o comună din judeţul Prahova, a suferit arsuri la faţă şi la mâini, în urma exploziei unei butelii. Cadrele medicale ajunse la locul deflagraţiei îi acordă primul ajutor femeii, care este conştientă, urmând să fie transportată la spital.

O explozie de butelie s-a produs vineri dimineaţă, în comuna Gura Vadului, satul Perşunari, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere din cadrul Detaşamentului Mizil şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul 2 Ploieşti. În sprijinul acestor echipaje, acţionează şi un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova. 

Potrivit sursei citate, explozia s-a produs într-un foişor şi nu a fost urmată de incendiu. 

În urma deflagraţiei, o femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani, conştientă, a suferit arsuri de gradele II şi III la faţă şi la mâini.

Sursa citată precizează că victima este asistată medical la faţa locului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră