Procurorii DIICOT Ploieşti audiază, joi, zece persoane suspectate că fac parte dintr-un grup infracţional profilat pe înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală. Acestea sunt suspectate că au înfiinţat, fictiv, un sindicat în numele căruia au cumpărat mii de telefoane mobile pe care le-au vândut fără documente şi sub preţul pieţei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În cauză s-a reţinut că, în cursul anului 2020, membrii grupului infracţional organizat au încheiat cu o societate de profil două contracte de furnizare de servicii de telefonie mobilă pentru un număr de 2.201 abonamente şi 2.825 telefoane mobile. Ulterior, aceştia nu au achitat contravaloarea abonamentelor, iar telefoanele mobile au fost comercializate sub preţul pieţei, fără documente legale, prin intermediul unor persoane fizice şi juridice. În vederea inducerii în eroare a societăţii de profil, membrii grupului infracţional organizat au constituit fictiv un sindicat, care a fost folosit în activitatea infracţională pentru a crea aparenţa că abonamentele de telefonie sunt destinate membrilor sindicatului”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de DIICOT.
 
Procurorii au calculat că prejudiciul produs prin activitatea infracţională este de 2.510.925 lei, TVA inclusă.
 
Joi, procurorii DIICOT Ploieşti, împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, au făcut 14 percheziţii domiciliare în acest dosar şi au dus la audieri 10 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.