Două persoane, între care un adolescent de 16 ani, au fost rănite, sâmbătă seară, după ce un cal a intrat pe carosabil, pe o stradă din oraşul prahovean Slănic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit oficialilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, un autoturism în care se aflau patru persoane a lovit un cal, sâmbătă seară, în oraşul Slănic.
 
În urma accidentului, două persoane sunt rănite. Este vorba despre un adolescent de 16 ani şi despre un tânăr de 22 de ani, care au fost duşi cu ambulanţele la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Ploieşti.
 
Este al doilea accident produs în două zile in judeţul Prahova in care sunt implicate animale lăsate nesupravegheate.
 
Vineri seară, un autocar în care se aflau 42 de copii şi şapte adulţi a lovit un taur pe Drumul Naţional 1, în localitatea Gorgota.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.