Garda de Mediu Prahova a amendat cu 100.000 de lei o fermă de păsări din localitatea Băicoi. Controlul la respectiva societate a avut loc după ce localnicii au reclamat mirosurile emanate din zona fermei, iar comisarii de mediu au constatat că firma nu avea autorizaţie de mediu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Garda de Mediu Prahova a sancţionat un operator economic cu amendă în valoare de 100.000 lei în urma controlului efectuat  la hala de depozitare şi tratament dejecţii avicole cu activitatea desfăşurată în oraşul Băicoi. Controlul efectuat a vizat verificarea sesizărilor  primite de la locuitorii oraşului Băicoi cu privire la  disconfortul olfactiv  produs de activitatea desfăşurată la hala de depozitare dejecţii avicole”, a transmis, sâmbătă după amiază, pe Facebook, Garda de Mediu Prahova. 
 
Conform sursei citate, verificările făcute în teren sau arătat că  operatorul economic nu a îndeplinit măsura trasată încă din faza de construcţie, de a solicita Autorizaţie de Mediu înaintea începerii activităţii.
 
Comisarii de mediu au dispus ca activitatea respectivului agent economic se fie reluată după obţinerea actelor de reglementare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.