Poliţist de la Brigada Rutieră, agresat într-o benzinărie din Bucureşti / El a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap

Poliţist de la Brigada Rutieră, agresat într-o benzinărie din Bucureşti / El a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap

Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat.

Reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei au anunţat că luni, în jurul orei 03.50, un poliţist din cadrul Brigăzii Rutiere se afla în magazinul unei benzinării din Sectorul 3 al Capitalei. El era de serviciu şi purta uniforma. La un moment dat, poliţiştii a observat cum un bărbat de 50 de ani a luat o sticlă de băutură alcoolice din frigider şi a ieşit din magazin fără să o plătească. 
„Poliţistul a ieşit din magazinul benzinăriei în vederea interceptării făptuitorului, iar în zona pompelor de carburant, pentru a-şi asigura scăparea, bărbatul a lovit poliţistul cu sticla în zona capului provocându-i vătămări corporale pentru care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate”, au precizat poliţiştii.
Bărbatul a fost prins de poliţistul lovit cu ajutorul angajaţilor din benzinărie. 
El este cercetat pentru ultraj şi tâlhărie calificată.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră