Poliţiştii din Cluj au stabilit că maşina implicată în accidentul feroviar care a avut loc, joi, între staţiile CF Gârbău şi Viştea, era radiată din circulaţie, iar bărbatul care se afla la volan nu avea permis de conducere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii au reuşit să identifice victimele, fiind vorba despre doi bărbaţi, unul de 45 de ani şi unul de 53 de ani.

”În urma verificărilor, s-a stabilit că cel care conducea nu avea permis de conducere, iar autoturismul cu care se deplasa era radiat din circulaţie”, au transmis, joi seară, poliţiştii din Cluj, la finalizarea cercetărilor accidentului care s-a produs între staţiile CF Gârbău şi Viştea.

Poliţiştii au reuşit să identifice victimele. Cel care conducea avea 45 de ani şi locuia în comuna Gârbău, judeţul Cluj, iar celălalt avea 53 de ani şi era din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Cei doi au murit, joi după-amiază, după ce maşina în care se aflau a fost lovită, la o trecere peste calea ferată din judeţul Cluj, de un tren interregio care circula pe ruta Cluj-Napoca - Oradea.

Între timp, traficul feroviar în zonă a fost reluat. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.