O femeie din Piteşti a fost filmată în timp ce zgârie vopseaua de pe mai multe autoturisme parcate pe străzile oraşului, iar după ce imaginile au fost postate pe internet poliţiştii au identificat-o. Surse locale susţin că femeia ar fi bolnavă psihic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
Imaginile cu femeia care se apropie de autoturisme şi zgârie vopseaua au fost filmate în mai mute zone din municipiul Piteşti, internauţii postându-le pe reţelele de socializare. 
 
Poliţiştii s-au autosesizat şi au efectuat verificări în acest caz.
 
„În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti au  identificat persoana care apare în imagini, femeie de 47 de ani, din Piteşti, care a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, a transmis, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţea Argeş.
 
Surse locale au declarat pentru News.ro că familia femeii susţine că aceasta are afecţiuni psihice, fapt ce ar fi declanşat acest comportament
 
Niciunul dintre proprietarii maşinilor avariate nu a depus plângere la Poliţia Municipiului Piteşti.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.