Un pieton a murit, miercuri seară, după ce a fost accidentat de un TIR, pe bulevardul Iuliu Maniu din Sectorul 6 al Capitalei. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Accidentul a avut loc pe bd. Iuliu Maniu din Sectorul 6.
”Din informaţiile preliminare, conducătorul unui cap tractor cu remorcă aflat în deplasare pe bd. Iuliu Maniu dinspre str. Lujerului către A1 a lovit un pieton în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor. În urma accidentului de circulaţie a rezultat decesul pietonului”, a transmis Brigada Rutieră.
Şoferul a fost testat cu aparatura din dotare, rezultatele indicate fiind 0, respectiv negativ.
Poliţiştii fac cercetarea locului accidentului pentru determinarea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs acesta.
Circulaţia rutieră se desfăşoară sub îndrumarea poliţiştilor până la finalizarea activităţii.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







