Peste 74 de tone de articole pirotehnice, în valoare de peste 2,2 milioane de lei, au fost confiscate în urma acţiunii "Foc de Artificii", desfăşurate de poliţişti în întreaga ţară. Oamenii legii au constatat peste 1.100 de infracţiuni şi au dat peste 340 de sancţiuni contravenţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia Română a desfăşurat, în perioada 18 noiembrie - 6 ianuarie, acţiunea naţională "Foc de Artificii”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de instituţie.

Astfel, poliţiştii au derulat peste 1.200 de activităţi de prevenire în şcoli, au controlat 972 de persoane fizice şi juridice autorizate şi au făcut 2.679 de acţiuni şi controale în complexe, pieţe şi alte obiective.

Ca urmare, au fost depistate 1.087 de persoane fizice şi juridice neautorizate, fiind constatate 1.119 infracţiuni şi aplicate 342 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 570.000 de lei.

De asemenea, au indisponibilizate, în vederea confiscării, 74.583 kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, F4 şi P1, în valoare de 2.265.265 de lei şi au fost retrase 6 autorizaţii.

"Din cauza nerespectării legislaţiei privind articolele pirotehnice, 112 persoane au suferit vătămări (91 rănite de petarde), una dintre ele decedând, în 5 situaţii au fost produse incendii, iar în alte 2 cazuri au fost distruse bunuri", arată Poliţia Română.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au cooperat cu specialişti ai Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale – inspectoratele teritoriale de muncă şi Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Conform sursei citate, orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Comercializarea către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege a articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

"În contextul apariţiei pe piaţa românească a articolelor pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1, facem precizarea că acestea nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea lor fiind permisă în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive sau sălbatice, de către fermieri sau alte categorii profesionale care utilizează aceste articole pirotehnice în scop tehnic. În fapt, aceste articole pirotehnice anterior erau încadrate în categoriile de risc F2 şi F3, fiind destinate uzului profesional datorită periculozităţii deosebite, iar ulterior au fost certificate pentru introducere pe piaţă pe baza scopului declarat (combaterea atacului animalelor sălbatice)", precizează Poliţia Română.

Astfel, în 22 decembrie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Suceava au pus în executare 7 mandate de percheziţie la sediul şi punctul de lucru al unor societăţi comerciale din municipiul Suceava, precum şi la 5 imobile folosite de administratorul societăţilor. Ca urmare, au fost găsite 3.800 de kilograme de articole pirotehnice deţinute ilegal, respectiv 2.749 de kilograme din categoria P1, 832 de kilograme din categoria F2, 205 kilograme din categoria F3 şi 14 kilograme din categoria F4. Acestea au fost indisponibilizate în vederea confiscării, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Într-un alt caz, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Buzău, cu sprijinul luptătorilor SAS, au pus în executare, în 28 decembrie, 5 mandate de percheziţie domiciliară şi au făcut două controale la punctele de lucru ale unei societăţi comerciale din Buzău. Acolo au fost depistate şi ridicate 559 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1 şi F2 sau neetichetate, în valoare de aprovizionare de 31.840 de lei. Acestea au fost identificate în afara spaţiilor de depozitare autorizate, respectiv în locuinţele sau autovehiculele persoanelor percheziţionate, fără documente de provenienţă sau din categorii ce nu pot fi comercializate către publicul larg. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.