Pompierii au intervenit pentru stingerea a 35 de incendii de vegetaţie uscată izbucnite, în ultimele 24 de ore, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, forţele de intervenţie atrăgând atenţia că, din cauza numeroaselor intervenţii de acest fel, autospecialele ar putea ajunge mai greu la incendii de altă natură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, Bogdan Mutu, a declarat pentru News.ro că, în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit pentru stingerea a peste 25 de incendii de vegetaţie uscată.

”Au fost aproximativ 25 de incendii de vegetaţie, în ultimele 24 de ore, iar în ultima săptămână au fost peste 140 de astfel de incendii. Atragem atenţia că cei care dau foc la mirişti riscă amendă de 1.000 până la 2.500 de lei”, a precizat Bogdan Mutu.

Incendiile de vegetaţie din Timiş nu s-au soldat cu pagube sau rănirea unor persoane, însă pompierii spun că arderea miriştilor provoacă o serie de efecte negative solului, precum distrugerea microfaunei folositoare şi evaporarea apei de la suprafaţa solului.

Pompierii din Timiş mai atrag atenţia că persoanele care dau foc vegetaţiei uscate nu mai primesc subvenţii de la APIA.

”Cei care dau foc vegetaţiei uscate nu mai primesc bani de la APIA, iar în acest sens avem semnat un protocol cu APIA prin care îi informăm despre incendiile de vegetaţie”, a mai spus Mutu.

Şi în judeţul Caraş-Severin, în ultimele 24 de ore, au fost 16 incendii de vegetaţie, cea mai afectată zonă fiind Caraşova, unde au ars 200 de hectare de teren.

”La Caraşova au ars 200 de hectare de teren agricol, iar pompierii au folosit inclusiv lopeţi şi pliciuri. Focul s-a extins foarte repede din cauza vântului, judeţul Caraş-Severin aflându-se sub avertziare cod galben de vânt. Au mai fost incendii de vegetaţie în zona localităţilor Berzasca, Comorâşte, Caransebeş, Bocşa”, a declarat Elena Târlă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.

Nici în judeţul Caraş-Severin, în urma incendiilor de vegetaţie uscată nu au fost afectate bunuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.