Peste 130 de kilograme de droguri au fost găsite de autorităţi pe litoral la sfârşitul acestei săptămâni, ampla operaţiune de căutare a coletelor continând şi duminică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că pe litoralul Mării Negre se desfăşoară în continuare operaţiunea de căutare a pachetelor susceptibile a conţine droguri. Astfel, în zilele de 5 şi 6 aprilie, pe litoral autorităţile au depistat şi ridicat 131 de kilograme de droguri. Cele mai recente pachete au fost găsite sâmbătă noaptea la Agigea, iar duminică dimineaţa colete au fost găsite la Eforie, Olimp, 23 August, Costineşti şi în Constanţa, zona Pescărie. 

Autorităţile reamintesc cetăţenilor din zona litoralului românesc să nu deschidă pachete pe care le găsesc pe plajă, să anunţe cel mai apropiat poliţist sau să sune la 112, dacă găsesc astfel de colete. Acestea pot conţine droguri cu o concentraţie foarte mare (peste 90%), ce pot pune în pericol viaţa!, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a declarat sâmbătă după-amiază, în staţiunea Mamaia, că la aceasta acţiunea participă 300 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne.

“Operaţiunea este în derulare. Peste 300 de poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi se află pe litoralul românesc. Vorbim aici de aproximativ 90 de kilometri pe care se efectuează aceste căutări. Bineînţeles, la finalizarea acestor verificări vom reveni cu detalii publice în ceea ce priveşte locurile în care au fost descoperite drogurile, precum şi cantitatea totală care a fost identificată şi ridicată de către colegii mei.

Georgian Drăgan a menţionat că au fost găsite pachete cu droguri inclusiv pe mare.

“Au fost găsite droguri inclusiv pe mare. Tocmai de aceea această operaţiune a beneficiat de sprijinul a două elicoptere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dar şi a 14 ambarcaţiuni din cadrul Poliţiei de Frontieră. S-au folosit, bineînţeles, şi scafandri în aceste căutări de astăzi. Operaţiunea este în derulare şi sperăm să găsim toate coletele care conţin droguri pentru a înlătura orice potenţial pericol la adresa cetăţenilor din Constanţa”, a precizat purtătorul de cuvânt al IGPR.

El a precizat că după captura de la Sfântu Gheorghe, când au fost găsite 800 de kilograme de droguri, autorităţile au mai descoperit alte 200 de kilograme.

“La acel moment s-au găsit aproximativ 800 de kilograme de droguri. Ulterior s-au mai găsit alte 200 kilograme, iar astăzi urmează să stabilim la finalul acestei operaţiuni câte kilograme de droguri au descoperit şi ridicat colegii noştri”, a explicat purtătorul de cuvânt al IGPR.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.