Poliţişti şi procurori din judeţul Giurgiu au descins, joi, la sediul Primăriei comunei Gogoşari din judeţ, în căutarea de probe şi documente care au legătură cu un dosar de deplapidare şi comercializare fără drept a peştelui.
"La data de 18 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, la sediul unei instituţii, din comuna Gogoşari, judeţul Giurgiu, la persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi comercializare fără drept a peştelui", informează, joi, oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu.
Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că instituţia vizată este Primăria Gogoşari.
În zona localităţii există o baltă renumită printre pescari, în zonă crescând diverse specii de peşte.
La ora transmiterii acestei ştiri, anchetatorii fac percheziţii, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii stări de fapt, urmând ca la finalizarea activităţilor să fie dispuse măsurile legale.




























