Poliţiştii au descins, miercuri dimineaţă, la locuinţele unor familii de romi din Timişoara, suspectate că se ocupă cu furtul din autoturisme de lux. Printre cei cărora le-a fost spartă maşina se numără şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş Titu Bojin care în acel moment se afla la un bilanţ al Mitropoliei Banatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit anchetatorilor, percheziţiile au avut loc la familia Căldăraş din Timişoara ai cărei membri sunt suspectaţi de săvârşirea mai multor furturi din autoturisme de lux.

Ancheta poliţiştilor de la Serviciul Arme a demarat după ce unul dintre suspecţi ar fi spart maşina unui patron al unei de firme de pază din oraş. În borseta găsită de acesta în autoturismul patronului, pe lângă o sumă însemnată de bani, se afla şi un pistol.

De asemenea, cei implicaţi în acelaşi dosar sunt suspectaţi că au spart şi maşina fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş Titu Bojin, pe când acesta se afla la Mitropolia Banatului, la un bilanţ. Spargerea s-a dat în plin central oraşului, iar hoţii ar fi furat din autoturism 30.000 de lei.

Poliţiştii au adus cu ei la percheziţii şi un câine antidrog, întrucât nu exclud ca suspecţii să fie şi consumatori de droguri.

Mai multe persoane urmează să fie conduse la audieri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.