Poliţiştii de frontieră şi procurorii DIICOT fac, miercuri, 29 de percheziţii în judeţul Galaţi pentru destructurarea unui grup de presupuşi contrabandişti de ţigări, 60 de persoane urmând să fie duse la audieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Percheziţiile au loc la domiciliile şi la locuinţele fără forme legale ale unor persoane, în scopul destructurării unui grup infracţional organizat specializat în  contrabandă cu ţigări, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Sursa citată arată că în urma percheziţiilor făcute au fost găsite şi ridicate sumele de 20.000 lei şi 2.000 euro, dar şi zece autoturisme utilizate în activităţile de contrabandă, precum şi 1.000 de pachete de ţigări de contrabandă.

Potrivit comunicatului IPTF Iaşi, în perioada noiembrie 2015 - aprilie 2016, membrii grupului au creat un circuit infracţional în scopul introducerii în România, în mod ilegal, a unor importante cantităţi de ţigări prin Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi - rutier.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că membrii grupului infracţional au introdus în România, în perioada menţionată, peste 230.000 pachete de ţigări ce aveau aplicate timbre de accizare emise de autorităţile fiscale ale Republicii Moldova ori provenite din magazinele duty-free, prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor fiind de peste 2.000.000 lei.

Peste 60 de persoane vor fi duse la audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.