Patru persoane au fost rănite, una dintre ele fiind găsită în stop cardio-respirator, în urma unui accident rutier petrecut, vineri seară, în localitatea Singureni, din judeţul Giurgiu, unde un autoturism s-a izbit violent de un stâlp.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al nspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, Constantin Vasilache, accidentul a avut loc în condiţiile în care şoferul unui autoturism în care se aflau patru tineri a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza vitezei, iar autoturismul a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului.

În urma impactului violent, unul dintre ocupanţi a rămas încarcerat, el fiind în stop cardio-respirator în momentul în care a fost scos din masina.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

La ora transmiterii acestei ştiri, medicii îi fac manevre de resuscitare.

Ceilalţi trei răniţi, între care un monitor, sunt conştienţi, ei fiind preluaţi de către echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Giurgiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.