Patru bărbaţi suspectaţi că au fost implicaţi în cazul agresiunii comise, în iulie, pe o stradă din Chiajna, asupra a doi bărbaţi, au fost prinşi de poliţişti la o cabană izolată din zona montană din judeţul Prahova. Unul dintre ei a încercat să fugă, astfel că poliţiştii au tras un foc de avertisment, fără a exista persoane rănite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Poliţia Română a anunţat că vineri, în jurul orei 14, în urma activităţilor desfăşurate de DIC şi DOS - IGPR, sub coordonarea procurorilor PICCJ, în cauza privind săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor în Chiajna, din 23 iulie, a fost efectuată o descindere într-o cabană izolată din zona montană a judeţului Prahova.
 
Acolo au fost găsiţi patru bărbaţi, bănuiţi în cauză, 3 dintre aceştia fiind urmăriţi general şi având emise mandate de arestare preventivă, în lipsă.
 
"În momentul intervenţiei, s-a folosit armamentul din dotare, trăgându-se un foc de avertisment, în plan vertical, întrucât unul dintre cei 4 bărbaţi a încercat să fugă. Nu au rezultat victime", au transmis reprezentanţii Poliţiei.
 
Conform unor surse judiciare, cei trei bărbaţi pe numele cărora au fost emise deja mandate de arestare în lipsă vor fi duşi în arest, iar cel de-al patrulea va fi dus la Poliţie, pentru dispunerea măsurilor legale.

În 23 iulie, doi bărbaţi de aproximativ 35 de ani au fost agresaţi fizic în plină stradă, la Chiajna, iar autoturismul unuia dintre ei a fost avariat grav în urma conflictului. Autorii agresiunii au fost identificaţi de poliţiştii, dar nu erau prinşi.

Cei doi bărbaţi răniţi le-au spus poliţiştilor că cineva ar fi folosit o armă, în timpul altercaţiei, poliţiştii făcând cercetări pentru a stabili cu certitudine ce s-a întâmplat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.