Un accident s-a produs marţi pe Dunăre, în zona Orşova, când o ambarcaţiune a intrat într-un caiac în care se aflau patru copii şi adolescenţi. Tinerii au fost recuperaţi din apă şi aduşi în siguranţă la mal. Un minor a fost rănit, fiind trabnsportat la spital unde nu a necesitat internarea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 

”Astăzi, ora 12.30, pe fluviul Dunărea, în zona municipiului Orşova, o ambarcaţiune de agrement a intrat în coliziune cu un caiac, în care se aflau 4 persoane. În urma impactului, a rezultat rănirea unui minor, care a fost transportat la o unitate medicală pentru investigaţii de specialitate, fără a necesita spitalizarea”, au transmis reprezentanţii IPJ Mehedinţi.
 
Persoanele implicate în accident au fost recuperate din apă şi conduse, în siguranţă, la mal.
 
”Poliţiştii Postului Transporturi Navale Orşova, în colaborare cu Căpitănia Orşova, au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurările care au condus la producerea acestui  eveniment”, mai transmite IPJ Mehedinţi.
 
Minorii implicaţi în accident au vârste cuprinse între 14 şi 16 ani.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.