Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie are pe numele său un nou ordin de protecţie provizoriu, după ce a ameninţat-o cu acte de violenţă pe fosta sa parteneră Oana Mizil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”La data de 31 august a.c., în jurul orei 15:19, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Voluntari au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, cu privire faptul că, în cursul aceleiaşi zile, în timp ce se afla la locuinţa sa din oraşul Voluntari, a fost ameninţată de fostul concubin cu acte de violenţă. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat persoanele implicate, iar în urma verificărilor efectuate si a completării formular evaluare a riscului, conform Legii 217/2003, a reieşit că există risc iminent, fapt pentru care împotriva bărbatului în vârstă de 57 de ani a fost emis ordin de protecţie provizoriu”, a anunţat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov.
 
Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre Oana Mizil, care a reclamat că a fost ameninţat-o de fostul partener Marian Vanghelie.
 
Cercetările sunt continuate de poliţişti, în cadrul unui dosar penal deschis pentru ameninţare, sub supravegherea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

În iulie 2021, Oana Mizil a ajuns la spital după ce a fost agresată de partenerul său la acea vreme, Marian Vanghelie, care a fost acuzat de violenţă domestică, fiind emis ordin de restricţie.

Atunci, Oana Mizil a fost transportată la Spitalul Elias cu o ambulanţă, spunând la internare că a fost agresată fizic de partenerul său, Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5. Ea era lovită la faţă şi la o mână.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.