Opt autovehicule, între care o ambulanţă care transporta doi pacienti la Bucureşti, au fost implicate într-un accident rutier produs, marţi, pe DN 1, în localitatea Băneşti din judeţul Prahova. În urma impactului, şoferii din două dintre autovehicule au fost transportati la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul a avut loc în localitatea Băneşti, între Ploieşti şi Câmpina. 

Opt autovehicule, între care şi o ambulanţă privată, s-au ciocnit între ele, în urma impactului doi dintre şoferi fiind răniţi şi transportaţi la spital. 

În autospeciala sanitară se aflau doi pacienţi care erau transportaţi la o unitate medicală din Capitală, niciunul dintre ei neavând de suferit în urma accidentului.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră pe sensul de mers Braşov-Ploieşti a fost deviata prin localităţile Urleta şi Băicoi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.