O poliţistă din cadrul IPJ Teleroman a murit şi un coleg al acesteia a fost grav rănit într-un accident produs, vineri seară, pe centura municipiului Alexandria, după ce maşina în care se aflau a intrat într-o betonieră. La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia pe acest drum este restricţionată, traficul rutier desfăşurându-se alternativ, pe un singur fir.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O poliţistă din cadrul IPJ Teleorman a murit, într-un accident produs vineri seară pe centura municipiului Alexandria, după ce maşina în care ea şi un coleg al său nu a oprit la indicatorul Stop şi a intrat într-o betonieră.

Conform unor surse, femeia, în vârstă de 35 de ani, mamă a doi copii mici,  fusese recrutată în Poliţie recent din sursă externă şi ea, împreună cu colegul său, veneau de la cursuri de specializare.

Poliţistul, în vârstă de 30 de ani, se afla la volanul unui autoturism şi circula pe drumul judeţean 703 Mavrodin - Buzescu, iar la intersecţia cu centura municipiului Alexandria nu a oprit la indicatorul Stop şi a intrat într-o betonieră. În urma impactului, amândoi au rămas încarceraţi poliţista fiind declarată moartă după aproximativ o oră de manevre de resuscitare.

Colegul său este extrem de grav rănit, fiind dus la spital la Alexandria.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră pe centura municipiului Alexandria este restricţionată, desfăşurându-se alternativ pe un singur fir.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române recomandă şoferilor autovehiculelor care circulă dinspre Roşiori ruta ocolitoare: DJ703 Buzescu- Nanov - Alexandria.Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte cu stricteţe indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la locul accidentului. Poliţiştii  estimează reluarea circulaţiei rutiere, în condiţii normale, în aproximativ o oră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.