O persoană a murit, iar o alta a fost rănită, în urma unui accident produs joi dimineaţă în judeţul Timiş, pe autostrada A1 Deva-Nădlac.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul a avut loc la kilometrul 492 al autostrăzii, pe sensul de la Timişoara spre Lugoj.

Primele informaţii ale poliţiştilor arată că autoturismul Volkswagen Polo în care se aflau cei doi bărbaţi a fost lovit din spate de un microbuz de marfă condus de un cetăţean bulgar.

Şoferul autoturismului a murit pe loc, în urma impactului, iar pasagerul său a fost rănit, fiind nevoie de intervenţia pompierilor de la descarcerare pentru a-i scoate pe cei doi dintre fiarele maşinii.

La locul accidentului intervin echipaje de la Poliţie, ISU şi Ambulanţă, iar traficul se desfăşoară cu dificultate, pe banda a doua de mers a autostrăzii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.