Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, vineri, o nouă avertizare cod roşu de inundaţii, care vizează judeţele Neamţ, Suceava, Iaşi şi Vaslui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, cu efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe afluenţii Moldovei aferenţi sectorului aval Staţiei Hidrometrice Gura Humorului, afluenţii mici ai Siretului aferenţi sectorului Staţiei Hidrometrice Lespezi, în amonte faţă de Staţia Hidrometrică Drăgeşti (judeţele Neamţ, Suceava şi Iaşi), Bârlad – bazin superior (în amonte faţă de Staţia Hidrometrică Vaslui)  - judeţele Iaşi, Vaslui şi Neamţ.

Avertizarea este valabilă până la ora 10.00 şi vine în completarea codului roşu de inundaţii pentru râuri din judeţele Harghita, Covasna, Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea, valabil de joi, ora 22.00, până vineri, ora 18.00.

Tot până vineri, la ora 18.00, este valabilă şi o avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru judeţele Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani. Potrivit meteorologilor, cantităţile de apă vor depăşi local 50 de litri pe metru pătrat şi izolat, mai ales în zona de munte, 80-100 de litri pe metru pătrat

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.