Pompieri, jandarmi şi localnici caută, joi seară, o fetiţă în vârstă de doi ani care a dispărut într-o pădure în aprouierea localităţii prahovene Zănoaga. Copila a fost lăsată nesupravegheată, lângă casă, câteva minute, a spus mama care a sunat la 112 şi a anunţat dispariţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, echipe de intevenţie ale acestei structuri particopă, joi seară, la acţiunea de căutare a unei fetiţe în vârstă de doi ani care a dispărut într-o pădure la marginea localităţii Zănoaga.

Mama feţitei a sunat la 112 şi a povestit că recent s-a mutat din casa concubilului său, aflată la marginea pădurii ,şi a luat copilul cu ea, iar joi după-amiază s-a întors la acea casă pentru a lua câteva lucruri. Femeia susţine că a intrat în casă singură şi a lăsat fetiţa afară, înconjurată de trei câini ai familiei, iar câteva minute mai tîrziu, când a ieşit din casă, aceasta dispăruse.

Pompieri, jandarmi şi localnici participă la căutări, iar la faţa locului a fost trimis şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.