Un incendiu a izbucnit, luni seară, la roata unui autocar în care se aflau aproximativ 30 de persoane, în judeţul Neamţ, acestea reuşind să părăsească mijlocul de transport în momentul când au văzut flăcările.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni seară, la un incendiu izbucnit la un autocar, pe raza comunei Trifeşti.

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari de la Detaşamentul de pompieri Roman cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Incendiul se manifesta la una din roţile de pe axa spate a autocarului. În mijlocul de transport se aflau aproximativ 30 de persoane, care au părăsit autocarul până la sosirea forţelor de intervenţie.

Autocarul transporta angajaţi de la o companie care îşi desfăşoară activitatea în Roman. 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.