Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că au fost reluate căutările marinarilor daţi dispăruţi în accidentul naval de lângă Sfântu Gheorghe, fiind mobilizate în zonă trei nave, una a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare şi două ale Poliţiei de Frontieră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Accidentul de navigaţie a avut loc, sâmbătă dimineaţă, la 26 de mile marine de Sfântu Gheorghe. 
„Alerta a fost primită de Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre), din cadrul Autorităţii Navale Române, în jurul orei 4.00, iar în zonă au fost trimise navele ARSVOM, SAR Artemis şi SAR Apollo. A fost cerut şi sprijinul Poliţiei de Frontieră care a trimis spre locul accidentului navele MAI 2110 şi MAI 1106. Totodată, două nave comerciale aflate în apropiere au fost imediat alertate să se alăture operaţiunii de căutare şi salvare de vieţi omeneşti”, au precizat reprezentanţii ANR.
Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate
Ei au adăugat că nava scufundată, Mohammed Z, sub pavilion Tanzania, avea la bord 11 membri de echipaj, nouă cetăţeni sirieni şi doi cetăţeni egipteni, iar opt dintre aceştia au fost salvaţi de către nava comercială Michel, care se afla cel mai aproape de locul accidentului şi care a fost coordonată de ofiţerii MRCC. 
Cei opt marinari salvaţi au fost preluaţi de nava SAR Artemis şi transportaţi în Portul Constanţa, unde au fost aşteptaţi de ambulanţe pregătite să le acorde îngrijiri medicale. Un marinar a fost transportat la spital. 
„Ofiţerii MRCC au emis un aviz către navigatori cu privire la membrii echipajului navei Mohammad Z care sunt în continuare daţi dispăruţi”, a mai precizat sursa citată. 
Dosarul de cercetare al acestui eveniment a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
 
Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a declarat jurnaliştilor că cel  mai probabil nava s-a scufundat în urma coliziunii cu o altă ambarcaţiune. El a explicat şi că o navă se poate scufunda foarte rapid dacă este lovită în zone sensibile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.