O femeie în vârstă de 58 de ani a murit, iar mama acesteia, de 85 de ani, a suferit arsuri, în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul lor din Reghin, primele cercetări arătând că focul ar fi fost provocat intenţionat de către soţul uneia dintre victime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, maior Cristian Virag, pompierii de la Detaşamentul Reghin au intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă, reuşind să scoată din locuinţa cuprinsă de flăcări două femei - una în vârstă de 58 de ani, iar cealaltă de 85 de ani.

Femeia de 58 de ani nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul, iar cealaltă victimă a fost transportată la spital, având arsuri.

Reprezentantul ISU a precizat că pompierii au stabilit că focul a fost provocat intenţionat.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mureş, Ramona Vrodi, a declarat pentru News.ro că a fost identificat un bărbat care ar fi povocat incendiul şi care a fost ridicat şi dus la audieri. 

"Poliţiştii împreună cu procurorul criminalist s-au deplasat la locul incendiului, unde au descoperit o persoană decedată şi una rănită. În urma cercetărilor, sub coordonarea unui procuror al Parchetului Tribunalului Mureş, a fost identificat un bărbat care este bănuit că a provocat incendiul ce a dus la vătămarea celor două persoane", a spus reprezentantul Poliţiei Mureş.

Surse judiciare spun că bărbatul este soţul uneia dintre femei, care le-ar fi atacat cu un cuţit, apoi a dat foc locuinţei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.