Mureş: Elev cercetat pentru lovire sau alte violenţe, în urma unui conflict cu un coleg, în sala de clasă

Mureş: Elev cercetat pentru lovire sau alte violenţe, în urma unui conflict cu un coleg, în sala de clasă

Un adolescent de 16 ani, elev la o unitate de învăţământ din Sighişoara, este cercetat pentru lovire sau alte violenţe, după ce şi-a agresat un coleg, fapta având loc chiar în sala de clasă, în timpul unei pauze.

Potrivit datelor furnizate, marţi, de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, incidentul a avut loc săptămâna trecută.
 
În urma probatoriului administrat, pe numele agresorului a fost emisă, vineri, o ordonanţă de reţinere.
 
”La data de 15.03.2024, Poliţia municipiului Sighişoara a fost sesizată cu privire la faptul că, la o unitate de învăţământ din municipiu, a avut loc o altercaţie fizică între doi elevi. La faţa locului, s-a constatat că, în timpul unei pauze între orele de curs, un tânăr de 16 ani l-ar fi agresat pe un coleg al său, în vârstă de 15 ani”, informează sursa citată.
 
Poliţiştii au stabilit că fapta a avut loc pe fondul unui conflict spontan, în sala de clasă, iar băiatul agresat nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
 
Cercetările în acest caz sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră