Un microbuz în care se aflau opt cetăţeni români a fost implicat într-un accident rutier pe o şosea din Austria. O femeie a fost transportată la spital, iar ceilalţi pasageri au suferit leziuni uşoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform presei locale, accidentul a avut loc vineri în apropierea oraşului Trieben, unde un microbuz a ieşit în decor.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 58 de ani a suferit răni mai serioase, fiind spitalizată, iar celelalte persoane au suferit leziuni uşoare. Femeile aflate în microbuz lucrau ca îngrijitoare la familii din Austria, conform sursei citate.

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au transmis, duminică, pentru News.ro, că, potrivit datelor comunicate de autorităţile austriece, una dintre persoanele afectate a fost transportată la o unitate medicală din proximitate, starea sa de sănătate fiind stabilă, iar ceilalţi şapte pasageri din autovehicul au suferit răni uşoare şi se află în afara oricărui pericol.

"Misiunea diplomatică monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătită să intervină dacă situaţia o va impune", arată MAE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.