Doi bărbaţi care lucrau la un proiect de canalizare au fost surprinşi, luni, de un mal de pământ, în comuna Gogoşu, judeţul Mehedinţi. Unul dintre bărbaţi este conştient, în timp ce al doilea a fost scos inconştient şi, după efectuarea manevrelor de resuscitare, s-a declarat decesul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, accidentul de muncă a avut loc, luni, în satul Burila Mică, aparţinând de comuna Gogoşu.

.Mai mulţi bărbaţi săpau şanţuri pentru introducerea canalizării, iar la un moment dat un mal de pământ s-a surpat şi s-a prăbuşit peste doi muncitori.

”La faţa locului au fost trimise o maşină de stingere, o descarcarare, un echipaj de prim-ajutor şi containerul multirisc. În sprijinul pompierilor salvatori intervine şi un echipaj medical al serviciului judeţean de ambulanţă”, a transmis ISU Mehedinţi. 

Potrivit sursei citate, unul dintre muncitorii surprinşi de prăbuşirea malului de pământ este monitorizat medical, este conştient şi cooperant, în timp ce cel de-al doilea a fost scos inconştient. El a fost resuscitat, ulterior fiind declarat decesul.

Inspectoratul Teritorial de Muncă va deschide o anchetă pentru a cerceta cazul. Inspectorii vor verifica dacă au fost respectate toate normele legale.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.