Doi turişti care s-au rătăcit pe munte după ce au ieşit de pe traseul marcat au petrecut noaptea în Munţii Maramureşului, fiind găsiţi teferi, duminică. Alte trei persoane, cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin munţi, au fost găsite de un cioban.
Doi turişti români care au cerut ajutorul salvatorilor după ce s-au rătăcit în Munţii Maramureşului, din cauză că au ieşit de pe traseul marcat, au fost recuperaţi, duminică. Ei au fost căutaţi încă de sâmbătă, însă fără rezultat, duminică dimineaţă operaţiunea de căutare fiind reluată, cu ajutorul unui elicopter.
Duminică după-amiază, un cioban a găsit trei cetăţeni ucraineni epuizaţi, deshidrataţi şi fără provizii, în zona Vârfului Poloninca.
”Salvamont Maramureş, împreună cu Poliţia de Frontieră Valea Vişeului, au pornit spre ei pentru a-i găsi şi a le acorda primul ajutor, aceştia fiind de câteva zile prin munţi din spusele lor”, informează oficialii Salvamont Maramureş.
Potrivit acestora, sfârşitul săptămânii a fost unul cu numeroase intervenţii pentru salvatorii montani din acest judeţ.
Sâmbătă, aceştia au derulat trei operaţiuni de salvare. Două persoane au fost transportate la spital de echipajele SMURD şi ale serviciului de ambulanţă, iar alte trei au refuzat transportul la unităţi medicale.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.