Salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din judeţul Maramureş intervin, joi seară, pentru recuperarea a doi tineri ucraineni care s-au rătăcit în munţii Maramureşului. Cei doi se află pe munte de mai multe zile, sunt uzi şi fără provizii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Echipa noastră, împreună cu Poliţia de Frontieră Valea Vişeului - structură din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei, intervine pentru a recupera doi cetăţeni ucraineni de 23 de ani, aflaţi în dificultate după zile întregi în munţi. Aceştia au alertat 112, fiind uzi, fără provizii şi în imposibilitatea de a se mai orienta”, anunţă, joi seară, reprezentanţii Salvamont Maramureş.
 
Potrivit acestora, intervenţia pentru recuperarea celor doi tineri ucraineni este una complexă şi se desfăşoară în zona Vârfului Poloninca.
 
Cei doi au fost localizaţi cu ajutorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, în aceste condiţii echipele de salvare ştiind exact unde trebuie să intervină. 
 
La ora transmiterii acestei ştiri, operaţiunea de salvare este în desfăşurare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.