Poliţiştii maramureşeni fac, joi dimineaţă, 16 percheziţii la sediul unei primării, dar şi la cele ale unor ocoale silvice şi firme, într-un dosar în care sunt vizate infracţiuni de delapidare, fals intelectual, uz de fals, tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În această dimineaţă au fost puse în executare 16 mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Dragomireşti la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de delapidare, fals intelectual, uz de fals, tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori”, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş. 
Conform sursei citate, descinderile au loc „la sediile unor instituţii publice şi ocoale silvice, sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice şi domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţelor Maramureş şi Bistriţa Năsăud, unde exista suspiciuni rezonabile că deţin bunuri/înscrisuri/documente ce au legătură cu infracţiunile pentru care se efectuează cercetarea penală”.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că printre instituţiile vizate de numără şi o primărie. La ora transmiterii acestei ştiri percheziţiile sunt în derulare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.