Trei persoane au fost rănite şi au ajuns la spital, sâmbătă după amiază, după ce autoturismul în care erau pasageri a derapat, a lovit un autoturism parcat şi a ricoşat în gardul unui imobil, în judeţul Maramureş. Poliţiştii care au ajuns la locul accidentului au constatat că şoferul care conducea maşina era beat, având o alcoolemie de peste unu la mie în aerul expirat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Accidentul s-a produs în 6 septembrie., în jurul orei 17.20, în zona localităţii Şomcuta Mare din judeţul Maramureş.
„Din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit că un tânăr de 31 de ani conducea un autoturism dinspre localitatea Şomcuta Mare înspre localitatea Mireşu Mare, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat, iar ulterior a fost proiectat în gardul unui imobil”, informează, Inspectoratul de Poliţie Maramureş.
În urma impactului trei pasageri, cu vârste cuprinse între 34 şi 56 de ani, au fost răniţi,  fiind preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la spital.
Şoferul implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentraţia de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge.
În plus, verificările făcute de poliţişti în bazele de date au arătat că autoturismul condus de tânărul de 31 de ani nu este înmatriculat în circulaţie.
În urma accidentului a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.