Aproximativ 250 de arădeni s-au adunat, duminică seară, în Piaţa Revoluţiei din oraş pentru a protesta faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale, mulţi dintre aceştia aducându-şi câinii de companie. Oamenii spun că este un gest de ironie la adresa celor care au lansat ideea că manifestanţii sunt plătiţi şi pentru animalele pe care le aduc la acţiuni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei mai mulţi dintre protestatarii adunaţi duminică seară în faţa Platului Administrativ din Arad sun tineri care s-au organizat şi de această dată pe reţelele de socializare, fără să deţină o autorizaţie de la Primărie pentru acţiune, însă jandarmii spun că nu-i vor sancţiona pentru că oamenii sunt paşnici şi nu tulbură liniştea publică.

O parte dintre cei aproximativ 250 de manifestanţi poartă pancarte cu diverse mesaje precum ”Nu mincinii şi hoţiei”, ”Nu vrem ca furtul şi prostia să devină sporturi naţionale” sau ”În democraţie, locul hoţilor e la puşcărie”.

Mai mulţi dintre participanţi şi-au adus câinii la protest, spunând că gestul lor este o ironie la adresa celor care au lansat ideea că manifestanţii sunt plătiţi inclusiv pentru animalele de companie pe care le scot în stradă.

”L-am adus pe Azorel să mai sugem nişte bani de la Soros, că ne dă câte 30 de lei pentru fiecare căţel. Văd că-i place aglomeraţia de-aici, aşa că o să-l scot şi la următoarele proteste”, a spus o femeie.

De asemenea, mulţi dintre protestatari au venit cu copiii, inclusiv cu bebeluşi în cărucioare, şi au spus că întenţionează să revină în stradă ”până când se înţelege că de justiţie n-au voie să se atingă”.

Acţiunea este programată să dureze până în jurul orei 20.00, iar participanţii sunt supravegheaţi de poliţişti şi jandarmi.

La această oră, sunt proteste în mai multe oraşe din ţară, inclusiv în Capitală, dar şi în diaspora.

Protestul are loc cu o zi înainte ca Ministerul Justiţiei să organizeze o dezbatere publică pe tema proiectelor privind graţierea şi modificarea legilor penale. 

Ministrul Justiţiei a anunţat că la dezbatere, programată să înceapă la ora 10.00 sunt aşteptaţi toţi cei care s-au înscris (peste 200 de persoane), lucrările urmând să aibă loc, cel mai probabil, în două serii, din cauza capacităţii limitate a sălii. Jurnaliştii vor avea acces la dezbatere, deşi iniţial urmau să participe doar la o declaraţie de presă după eveniment.

Consiliul Superior al Magistraturii, reunit în plen, în absenţa ministrului Justiţiei, Florin Iordache, a dat, miercuri, aviz negativ proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificările codurilor penale. Avizul dat de CSM este unul consultativ.

Pe această temă, preşedintele Klaus Iohannis a declanşat procedura pentru organizarea unui referendum. Preşedintele contestă cele două ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale.

Proiectul OUG promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la cinci ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani, precum şi a celor cu boli incurabile în faze terminale.

Prevederile nu se aplică recidiviştilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.

Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la şapte la trei ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice.

În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la data comiterii faptei reclamate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.