Zece judeţe din estul ţării se află sub cod portocaliu de inundaţii. Peste 500 de persoane au fost evacuate în Galaţi, judeţ aflat sub cod roşu, iar amata intervine în zonele afectate, unde apa a intrat în sute de case. De asemenea, mai multe familii din două comune din Vrancea au fost evacuate,iar cursurile unei şcoli au fost suspendate. În municipiul Bacău, toate şcolile au fost închise miercuri, prin decizia primarului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste 500 de persoane din judeţul Galaţi au fost evacuate. Armata intervine în zonele afectate de inundaţii

Peste 500 de persoane din judeţul Galaţi au fost evacuate, Armata intervenind în zonele afectate de inundaţii, unde apa a intrat în sute de case. Totodată, sectoare ale drumurilor DN 25, DN 24D, DJ 251 şi DJ 255 au devenit impracticabile din cauza viiturilor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Cătălin Sion, a declarat că, miercuri după-amiază, numărul persoanelor din judeţul Galaţi care au fost evacuate din cauza viiturilor de pe râurile Geru şi Suhu a trecut de 500, fiind vorba despre circa 200 de persoane din comuna Cuza Vodă, 250 din Pechea, 60 din Slobozia Conachi şi 20 din comuna Schela.

Reprezentantul ISU Galaţi a precizat că unele dintre persoanele evacuate au fost cazate în şcolile din localităţile respective, iar altele au mers la rude sau prieteni.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea, a declarat că în comuna Pechea sunt peste o sută de case inundate, iar apa măsoară în unele locuri şi un metru şi jumătate, drumul judeţean care traversează comuna fiind blocat.

În această localitate, a precizat Paţilea, acţionează membri ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, 40 de pompieri şi jandarmi, inclusiv cu bărci.  

Potrivit datelor Prefecturii Galaţi, în comuna Cuza Vodă sunt peste o sută de case inundate, apa ajungând la un nivel de peste un metru.

În ceea ce priveşte situaţia din comuna Slobozia Conachi a fost spart controlat un dig de către lucrătorii ISU şi ai Apelor Române pentru evacuarea apei care a afectat 150 de gospodării, 28 de case fiind inundate.   

Totodată, în comunele Slobozia Conachi şi Cuza Vodă au fost trimişi să intervină 50 de militari din Garizoana Galaţi.    

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi a mai declarat că DN 25, în localitatea Vameş, a fost blocat din cauza inundaţiilor, iar staţia de pompare nu poate face faţă volumului mare de apă din zonă.

De asemenea, DN 24 D este impracticabil în zona localităţii Băleni, DJ 251 este inundat la Pechea, precum şi DJ 255 la Rediu.

Iniţial, autorităţile au evacuat aproximativ 250 de persoane, toate din comuna gălăţeană Pechea.

Vrancea: Mai multe familii evacuate şi cursuri suspendate într-o şcoală, în urma inundaţiilor

Mai multe familii din comunele vrâncene Sihlea şi Tătăranu au fost evacuate, miercuri, în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale. Totodată, cursurile unei şcoli au fost suspendate, apa ajungând la jumătate de metru în apropierea unităţii de învăţământ.

Primarul comunei Sihlea a anunţat miercuri că au fost suspendate cursurile şcolii din satul Bogza, unde învaţă aproape o sută de copii.

Decizia a fost luată după ce zona din apropierea unităţii de învăţământ a fost inundată, în urma ploilor din ultimele ore, nivelul apei fiind de aproximativ jumătate de metru.

Tot în comuna Sihlea, cinci persoane au fost evacuate din case după ce gospodăriile le-au fost inundate.

”Avem 50 - 60 de locuinţe inundate. Avem în total 70 - 80 de gospodării inundate. E prăpăd. În satul Bogza era apa de jumătate de metru în jurul şcolii, am luat decizia să suspendăm cursurile. Acum nu mai plouă, dar vine iar potopul. Avem şi cinci persoane din patru case evacuate, care s-au mutat la rude”, a declarat primarul comunei Sihlea, Costică Gurbeţ.

Aproximativ zece familii au fost evacuate şi din localitatea vrânceană Tătăranu.

”Avem circa 30 de case inundate, e apa mare, avem şi zece familii evacuate pentru că era apa mare în locuinţă. S-au dus oamenii la rude”, a declarat primarul comunei Tătăranu, Bănel Bărbieru.

Între timp, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea a solicitat sprijinul colegilor din Buzău, pentru a veni în zonele afectate de inundaţii.

”Având în vedere cantităţile importante de precipitaţii căzute, într-un interval scurt de timp, în zona comunei Sihlea din judeţul Vrancea au fost afectate un număr însemnat de gospodării. În sprijinul autorităţilor publice locale şi populaţiei din zona de risc, la solicitarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă <<Anghel Saligny>> al judeţului Vrancea, de la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă <<Neron Lupaşcu>> al judeţului Buzău au fost dislocate o autospecială de intervenţie şi două motopompe. Pompierii buzoieni vor acţiona pentru evacuarea apei din locuinţe în satul Bogza, comuna Sihlea, până la înlăturarea efectelor negative produse de fenomenele meteorologice periculoase” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu. 

Şcolile din municipiul Bacău, închise din cauza riscului producerii de inundaţii, prin decizia primarului

Toate şcolile din municipiul Bacău au fost închise miercuri, prin decizia primarului, care a anunţat pe Facebook că a luat măsura ”pentru a evita orice situaţie cu potenţial de risc pentru copii”, în eventualitatea producerii unor inundaţii.

Primăria Bacău a luat decizia ca toate şcolile şi grădiniţele din municipiu să fie închise, începând cu ora 11.00, din cauza riscului producerii de inundaţii în unităţile de învăţământ.

În consecinţă, toţi elevii şi preşcolarii au fost trimişi acasă de către conducerile unităţilor de învăţământ.

”Pentru a evita orice situaţie cu potenţial de risc pentru copii, vă anunţăm că am luat decizia ca, începând cu ora 11.00, toate unităţile de învăţământ să fie evacuate. Toţi copiii pot pleca acasă. Îi rog pe părinţi să îşi ia copiii acasă”, a anunţat pe pagina personală de Facebook, primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula.

Întrebat de către părinţi care este riscul pentru copii, edilul a precizat că ”nu vreau să riscăm ca în jurul şcolilor să fie apă şi copiii să rămână blocaţi în interior”.

Mai multe străzi şi subsoluri de clădiri din municipiul Bacău au fost inundate miercuri din cauza cantităţii mari de precipitaţii căzute în ultimele 24 de ore, pentru evacuarea apei fiind nevoie, în unele situaţii, de intervenţia echipajelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

Cod roşu de inundaţii

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o avertizare cod roşu de inundaţii pentru bazinele hidrografice Suhu şi Geru din judeţul Galaţi, hidrologii avertizând că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, cu efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri, cu depăşiri ale cotelor de pericol.

Avertizarea cod roşu este valabilă până la ora 21.00.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o avertizare cod roşu de inundaţii pentru bazinele hidrografice Suhu şi Geru din judeţul Galaţi, hidrologii avertizând că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, cu efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri, cu depăşiri ale cotelor de pericol.

Avertizarea cod roşu este valabilă de la ora 11.30 şi până la ora 21.00. 
Conform hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore şi a celor prognozate se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, cu efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol în bazinele hidrografice Suhu şi Geru din judeţul Galaţi.

"Fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare în bazinul hidrografic al râului Suhu", avertizează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Tot miercuri, hidrologii au emis cod portocaliu de inundaţii, valabil până la ora 18.00,  pentru  judeţele Buzău şi Vrancea. Astfel, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor avertizează că se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe râurile din bazinele hidrografice: Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi, judeţele Buzău şi Vrancea.

Nouă judeţe din jumătatea de est  ţării se află, până joi, sub avertizare cod portocaliu de inundaţii. Avertizarea hidrologilor vizează următoarele bazine hidrografice: Trotuş superior şi afluenţi (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna - bazin superior şi afluenţi (judeţul Vrancea), Bârlad superior şi afluenţi (judeţele Vaslui, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), afluenţii mici aferenţi cursului mijlociu şi inferior al Siretului (judeţele Bacău, Vrancea şi Galaţi), afluenţii mici ai Prutului, aferenţi sectorului aval sistemului hidrografic Drânceni (judeţele Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.