Jandarmii montani braşoveni au intervenit, la solicitarea unor turişti aflaţi în Masivul Făgăraş, pentru salvarea unui câine de talie mare, aflat într-o stare precară de sănătate şi care nu se mai putea deplasa. După ce câinele a fost coborât de pe munte, turiştii care au solicitat sprijinul autorităţilor l-au preluat şi l-au dus la veterinar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Intervenţia jandarmilor de la Postul Montan de Jandarmi Sâmbăta a avut loc după ce nişte turişti au sunat la 112 şi au anunţat că pe traseul dintre refugiul Izvorul Viştei şi bariera Valea Viştei din Masivul Făgăraş se afla un câine de talie mare, rănit şi care nu se putea deplasa.

„Colegii noştri au găsit, în zona indicată, un câine de talie mare, aflat într-o stare de sănătate precară, fără a avea însă la vedere răni sau traumatisme. Cu ajutorul turiştilor care au făcut sesizarea, au coborât animalul la baza masivului în aproximativ 45 de minute” informează, miercuri, reprezentanţii Jandarmeriei Braşov.
 
După ce câinele a fost coborât de pe munte, cei trei turişti care l-au găsit şi care au sunat la 112 pentru el şi-au continuat acţiunea de salvare a animalului şi l-au dus la un cabinet veterinar din municipiul Făgăraş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.