Intervenţie a unui echipaj de descarcerare, la Târgu Mureş, după ce un copil a rămas cu mâna blocată între grilajele metalice ale unei bănci

Intervenţie a unui echipaj de descarcerare, la Târgu Mureş, după ce un copil a rămas cu mâna blocată între grilajele metalice ale unei bănci

Un echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş a intervenit, marţi, în ajutorul unui copil care a rămas cu o mână blocată între grilajele metalice ale unei bănci, într-un parc din municipiul Târgu Mureş. Braţul copilului a fost eliberat dintre fiare, în condiţii de siguranţă.

”Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş au fost solicitaţi să intervină în municipiul Târgu Mureş pentru degajarea membrului superior al unui copil, rămas prins între grilajele metalice ale unei bănci, într-un parc din oraş. La locul solicitării s-au deplasat de urgenţă o autospecială de intervenţie şi o autospecială de descarcerare. Echipajele au acţionat pentru eliberarea membrului în condiţii de siguranţă”, informează oficialii ISU Mureş.
 
Copilul care a rămas cu mâna blocată între fiarele băncii are patru ani. Potrivit martorilor, banca nu era deteriorată.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor