Peste 30 de pompieri militari şi 15 angajaţi ai Ocolului Silvic Păltiniş intervin, luni, pentru stingerea incendiului izbucnit duminică în Munţii Semenic, iar un elicopter dotat cu dispozitiv Bambi Bucket a început misiunea de recunoaştere. Incendiul se manifestă pe aproximativ zece hectare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, peste 30 de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Reşiţa şi Caransebeş împreună cu 15 angajaţi ai Ocolului Silvic Păltiniş continuă intervenţia pentru lichidarea incendiului izbucnit duminică în Munţii Semenic.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC

4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Elicopterul MAI, dotat cu dispozitiv Bambi Bucket, care a ajuns duminică în judeţul Caraş- Severin a decolat pentru efectuarea unei misiuni de recunoaştere.

”În urma recunoaşterii efectuate în această dimineaţă, s-a constatat că incendiul din Munţii Semenic se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 10 hectare”, transmite ISU Caraş- Severin.

Elicopterul va alimenta dispozitivul cu apă din Lacul Zerveşti.

Un incendiu de pădure a izbucnit în Munţii Semenic, duminică după-amiază. Peste 30 de pompieri militari au fost mobilizaţi la faţa locului. De asemenea, a fost solicitat şi un elicopter care, însă, nu a mai putut intervenă duminică, din cauza lăsării întunericului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.