Un incendiu violent a cuprins, duminică seară, o pensiune din zona localităţii Râşnov, din judeţul Braşov. Focul, pornit de la un grajd, s-a extins la unitatea turistică, extinzându-se pe o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi. Autorităţile spun că în urma incendiului nu au fost înregistrate victime.
UPDATE - Patru autospeciale cu apă şi spumă de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi Covasna se deplasează către Braşov, în sprijinul pompierilor braşoveni, după ce incendiul s-a extins şi la clădirea restaurantului şi la pensiune.
De asemenea, alte două autospeciale de stingere din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov au fost trimise în zonă.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
La ora transmiterii acestei ştiri, operaţiunea de stingere a incendiului este în desfăşurare, iar forţele de intervenţie fac eforturi pentru limitarea propagării incendiului la alte construcţii aflate în vecinătate.
ŞTIREA INIŢIALĂ Incendiul a pornit, iniţial, la un grajd din localitatea Râşnov însă s-a extins rapid la o cabană.
La faţa locului intervin mai multe autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autocisternă cu apă, o autoscară, o autospecială de primă intervenţie, dar şi o ambulanţă aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, la Digi 24, că focul s-a extins pe o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi şi că nu sunt înregistrate victime, la ora transmiterii acestei ştiri, misiunea de stingere a incendiului este în desfăşurare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.