Un incendiu a izbucnit într-un bloc din Sectorul 1, iar locatarul a intrat în conflict cu vecinii şi poliţiştii sosiţi la faţa locului, fiind imobilizat. Alte două persoane au fost sancţionate de către poliţişti. Un agent a fost rănit uşor. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”Astăzi, Secţia 1 Poliţie a intervenit, alături de pompieri, la un incendiu, într-un apartament de pe o stradă din sectorul 1. Bărbatul ce locuieşte în apartamentul în cauză  a intrat in conflict cu un vecin şi a avut un comportament recalcitrant şi faţă de poliţişti.  Ambele persoane au fost imobilizate, ulterior  fiind sancţionate contraventional conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, pentru tulburarea liniştii publice şi adresare de injurii”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei. 

Sursa citată a precizat că a fost sancţionată şi o a treia persoană, pentru adresare de injurii. 
 
”Pe parcursul intervenţiei unul dintre poliţişti a suferit leziuni minore la o mână, primind îngrijiri medicale de specialitate. Urmare incendiului, în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă”, au mai trimis poliţiştii. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ISU Bucureşti-Ilfov intervine, luni, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în bucătăria unui bloc de pe strada Simu Anastasie, din Sectorul 1.

”Incendiul este localizat. Nu sunt persoane rănite. Acţionează trei autospeciale de stingere”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii.

”La acest moment, Secţia 1 Poliţie a intervenit, alături de pompieri, la un incendiu ce se manifestă pe o stradă din sectorul 1. Bărbatul ce locuieşte în apartamentul în cauză  a intrat in conflict cu vecinii şi a avut un comportament recalcitrant şi faţă de poliţişti, fapt pentru care a fost imobilizat”, a transmis Poliţia Capitalei.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.