Pompierii din Giurgiu au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un apartament situat la etajul întâi al unui bloc. Patru bărbaţi au fost evaluaţin de echipele medicale sosite la faţa locului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

”Panică, la miezul nopţii, pe scara unui bloc de pe şoseaua Bucureşti din municipiul Giurgiu, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul I. Proprietarul a simţit miros de fum şi de plastic încins. Acesta era singur în casă. A reuşit să iasă la timp, l-a alertat pe vecinul care locuieşte în faţa sa şi au coborât în spatele blocului. În scurt timp, apartamentul a luat foc.

Când au ajuns echipajele de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, atât în balcon, cât şi în interiorul camerelor”, a transmis, sâmbătă, ISU Giurgiu.

Sursa citată a precizat că pompierii au evacuat un bărbat, care locuieşte la etajul al II-lea, la parterul blocului fiind magazine.

”Proprietarul şi alţi trei bărbaţi au fost monitorizaţi de echipajele medicale la faţa locului.

Pompierii au intervenit rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă. Aceştia au folosit şi un ventilator pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului”, a mai transmis sursa citată.

În urma incendiului au fost afectaţi patru proprietari, cele mai mari pagube fiind în apartamentul în care a izbucnit incendiul.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.