Pompierii din judeţul Teleorman intervin, marţi după-amiază, de mai multe ore, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o cultură de viţă-de-vie şi care s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 80 de hectare. Acţiunea de stingere este una dificilă atât din cauza suprafeţei mari, cât şi din cauza vântului puternic, care reaprinde focare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Focul a izbucnit marţi, cu puţin înainte de ora 13:00, în apropierea drumului naţional 51, în dreptul oraşului Zimnicea, flăcările cuprinzând o cultură de viţă-de-vie, care aparţine unui operator economic.

„Incendiul, care a cuprins o suprafaţă de circa 80 de hectare de viţă-de-vie şi vegetaţie uscată, a fost localizat, însă lichidarea focarelor se face cu dificultate din cauza vântului puternic şi a accesului limitat al maşinilor de pompieri în apropierea acestora. Misiunea salvatorilor va continua până ce incendiul va fi lichidat în totalitate, astfel încât să nu mai fie puse în pericol alte bunuri materiale, constând în construcţiile operatorului economic şi restul culturii de viţă de vie”, transmit oficialii ISU Teleorman.

Autorităţile le recomandă persoanelor care tranzitează zonă în care se manifestă incendiul să respecte recomandările pompierilor şi să conducă autoturismele cu prudenţă în situaţia în care fumul va fi direcţionat de vânt spre DN 51. 

La locul incendiului acţionează patru autospeciale de stingere de mare capacitate din cadrul Detaşamentului de Pompieri Zimnicea şi de la Garda de Intervenţie Furculeşti, o autocisternă cu apă de la Detaşamentul de Pompieri Turnu Măgurele, un buldoexcavator şi o motopompă din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Zimnicea şi o autocisternă cu apă, de 30000 de litri, din cadrul firmei care deţine terenul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.