Incendiu de pădure pe Valea Anieşului, în Bistriţa-Năsăud/ Focul a pornit, cel mai probabil, de la o ţigară aruncată aprinsă

Incendiu de pădure pe Valea Anieşului, în Bistriţa-Năsăud/ Focul a pornit, cel mai probabil, de la o ţigară aruncată aprinsă
FOTO: ISU Bistriţa-Năsăud

Un incendiu a cuprins, miercuri seară, o zonă de păşune împădurită situată pe Valea Anieşului, în Bistriţa-Năsăud. Pompieri şi voluntari intervin pentru stingerea flăcărilor, în condiţii dificile, din cauza terenului accidentat. Focul a pornit, cel mai probabil, de la o ţigară aruncată aprinsă.

Incendiul a fost anunţat miercuri seară, în zona Valea Anieşului din Bistriţa Năsăud. În primă fază, au fost alertaţi şi au intervenit voluntarii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii Maieru. Ulterior, în urma unui apel primit la 112, în zonă au fost direcţionate şi echipaje de pompieri profesionişti.
"Având în vedere faptul că accesul autospecialelor de stingere este imposibil în zona afectată, intervenţia se desfăşoară cu autoturisme de teren şi echipamente transportabile", informează ISU Bistriţa-Năsăud.
Flăcările s-au extins pe o suprafaţă de aproximativ un hectar şi există pericol de propagare la alte păşuni din apropiere.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a producerii incendiului o reprezintă o ţigară aprinsă aruncată în vegetaţia uscată.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră