Încă o persoană care a fost implicată în omorul din Piaţa Revoluţiei a fost reţinută, joi, de către poliţiştii din Capitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cazul de omor din noaptea de 29 septembrie s a dispus cea de a şaptea  măsură de  reţinere faţă de o persoană, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.

Anterior, şase persoane, printre care şi un antrenor de box de la Clubul Dinamo au fost arestate preventiv în acelaşi dosar.

O acţiune a poliţiei în care au fost implicate zeci de echipaje, fiind făcute 20 de percheziţii, a avut loc, vineri dimineaţă, în zona Petricani - Lacul Tei din Capitală, pentru capturarea unui bărbat suspectat în cazul crimei produse la sfârşitul săptămânii trecute, în Piaţa Constituţiei. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a precizat că a avut loc 21 de percheziţii domiciliare în Bucureşti, mai multe persoane urmând să fie duse la audieri.

În 29 septembrie, în jurul orei 22.30, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, în legătură cu un conflict între mai multe persoane, pe raza sectorului 5, în Piaţa Constituţiei, iar la faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipaje de poliţie de pe raza sectorului 5, precum şi ale Brigăzii Rutiere.

În urma conflictului un bărbat a fost rănit, iar ulterior a murit din cauza rănilor suferite. Celălalt bărbat implicat în confliect a fost rănit, suferind un traumatism la nivelul capului şi primind îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior fiind dus la audieri.

"A fost efectuată, pe parcursul nopţii, cercetarea la faţa locului, care a fost reluată în această dimineaţă şi continuă şi la acest moment. În perimetrul cercetat a fost găsit şi ridicat un tub cartuş, cel mai posibil  cu gaz, un încărcător gol, posibil pentru acelaşi tip de pistol cu gaze şi obiecte contondente. Pe parcursul nopţii au fost audiate mai multe persoane, iar audierile continuă", anunţa luni purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

Ea a mai spus că din primele date rezultă că persoanele implicate, pe fondul unui conflict mai vechi, s-ar fi întâlnit în acest spaţiu, iar la un moment dat discuţiile au degenerat. În cauză au fost audiate mai multe persoane.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.

În urma acestui incident, Poliţia Capitalei a anunţat suplimentarea dispozitivului de ordine publică în zona Piaţa Constituţiei, urmând să existe echipe mixte de patrulare, în funcţie de situaţia operativă din teren. 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.