Poliţiştii din Popeşti Leordeni şi Cernica au documentat activitatea unei grupări care a sustras bunuri din mai multe autoturisme care erau parcate, fie pe stradă, fie în curţile imobilelor. Trei bărbaţi au fost iniţial reţinuţi pentru 24 de ore, ulterior fiind arestaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 9 august a.c., poliţiştii din Popeşti Leordeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au efectuat 5 percheziţii la domiciliile a 3 persoane, în cadrul unui dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de furt calificat”, a transmis, joi, IPJ Ilfov.

Sursa citată a precizat că poliţiştii din Popeşti Leordeni şi Cernica au documentat activitatea infracţională a unei grupări, axată pe comiterea de furturi din autovehicule, parcate stradal ori în curţi de imobile, din localităţile Popeşti Leordeni (6), şi Voluntari (3), din judeţul Ilfov, precum şi din  Bolintin Vale, judeţul Giurgiu (6).

Prejudiciul total cauzat se ridică la suma de 13.000 de lei.

”La percheziţii poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat 7 telefoane mobile, în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, cei 3 bărbaţi fiind conduşi la sediul poliţiei din Popeşti Leordeni, pentru cercetări”, a mai transmis sursa citată.

IPJ Ilfov a precizat că, în urma probatoriului  administrat, poliţiştii din Popeşti Leordeni au dispus reţinerea pentru 24 de ore, faţă de cei 3 bărbaţi, de 23, 28 şi 30 de ani.

”La data de 10 august a.c., cei 3 bărbaţi au fost prezentaţi procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţii, în cauză fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, faţă de cele 3 persoane”, se mai arată în comunicat.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.