Poliţiştii din Ilfov au fost sesizaţi, marţi seară, cu privire la un conflict între mai multe persoane, la Glina. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constat că altercaţia s-a încheat, dar patru persoane au fost rănite. 11 participanţi la conflict au fost identificaţi până acum, cinci fiind audiaţi la Poliţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în satul Glina, din Judeţul Ilfov, există în desfăşurare un conflict între mai multe persoane.  La faţa locului s-au deplasat de îndată  poliţiştii oraşului Popeşti Leordeni şi Pantelimon împreună cu alte forţe operative, precum şi efective de jandarmi, pentru desfăşurarea activităţilor specifice. La momentul sosirii acestora, conflictul nu se mai afla în desfăşurare însă, au fost găsite şi identificate 3 persoane, respectiv o femeie şi doi bărbaţi, care prezentau leziuni traumatice, rezultând indicii pertinente cu privire la faptul că au fost implicate în conflict”, a transmis IPJ Ilfov.

Sursa citată a precizat că, din primele verificări, a rezultat faptul că 4 persoane ar prezenta leziuni traumatice, 2 dintre acestea fiind transportate cu ambulanţa la o unitatea spitalicească din Bucureşti, o persoane s-a deplasat cu mijloace proprii, iar o persoană refuzat deplasarea la spital.

”De asemenea, în urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au identificat 11 persoane implicate în incident şi au condus la sediul Poliţiei oraşului Popeşti Leordeni 5 persoane, pentru audieri, în prezent fiind desfăşurate activităţi procedurale, pentru găsirea tuturor persoanelor participante”, au mai transmis poliţiştii.

Aceştia continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au generat starea conflictuală, precum şi în vederea stabilirii cu certitudine a situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.