Poliţiştii din Ilfov au anunţat, luni, reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului filmat în timp ce rupe barierele lăsate, la o trecere la nivel cu calea ferată. Cercetările au arătat că era băut. Ulterior, el s-a răsturnat cu maşina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În urma activităţilor desfăşurate şi a probatoriului administrat, poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov,  l-au reţinut pe bărbatul, în vârstă de 46 de ani, care la data de 3 august a.c., în jurul orei 19:38, conducând un autovehicul, a forţat trecerea printre barierele de semnalizare a trecerii la nivel cu calea ferată, iar în jurul orei 20:50, s-a răsturnat cu autovehiculul,  pe DN3, la kilometrul 15+400, din accident rezultând rănirea pasagerului din  dreapta, iar din cercetări stabilindu-se că cel în cauză ar fi condus sub influenţa  alcoolului”, a transmis, luni, IPJ Ilfov.

Sursa citată a prcizat că bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu propuneri legale.

”În prezent se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere sau semnalizare falsă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, au mai precizat poliţiştii.

Şoferul unui autoturism a rupt barierele coborâte înainte de trecerea trenului la o trecere la nivel cu calea ferată şi a trecut în viteză peste şine, imaginile fiind surprinse de o cameră de supraveghere.

Conform CFR, totul s-a petrecut cu puţin timp înainte de trecerea unui tren care circulă cu 160 de kilometri pe oră, oficialii companiei naţionale de căi ferate atrăgând atenţia asupra faptului că "o astfel de inconştienţă pune în pericol nu doar vieţile conducătorilor auto, ci şi vieţile a mii de oameni care călătoresc cu trenul”.

În aceeaşi seară, autoturismul a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia pasagerul a ajuns la spital, iar cel care conducea avea o concentraţie de 1,03 mg alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au demarat cercetări pentru a stabili dacă acelaşi bărbat conducea maşina şi când a distrus barierele.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.