Un tânăr suspectat de incendierea a două autoturisme la Iaşi a fost reţinut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 20 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi, au desfăşurat două percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Iaşi, în cadrul unui dosar penal de distrugere în formă continuată. Din investigaţiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că în noaptea de 18 spre 19 septembrie a.c., un tânăr de 24 de ani ar fi incendiat două autoturisme parcate pe raza municipiului Iaşi, aparţinând unor cunoscuţi ai acestuia, incendiile extinzându-se ulterior la alte două autoturisme”, anunţă poliţiştii.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 20 septembrie, tânărul cercetat pentru distrugere în formă continuată a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind dus în arestul I.P.J. Iaşi.

La data de 21 septembrie acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.